De ce software free?



Ce este software-ul free?

Software-ul free (liber distribuibil) este soft fara restrictii de distributie. Cuvantul "free" se refera la libertate, nu la pret. Oricine are libertatea de a distribui copii a soft-ului free, sa faca rost de codul sursa, sa modifice si sa utilizeze soft-ul dupa bunul sau plac.


Cum sunt rasplatiti autorii de soft free pentru munca lor?

Exista mai multe cai prin care acestia pot fi rasplatiti:
- taxe percepute pentru distribuirea de copii a soft-ului free;
- costul mediului pe care software-ul este stocat (benzi magnetice, CD-ROM-uri, diskete, etc.);
- oferirea de consultanta si suport tehnic contra cost;
- donatii facute acestor autori de catre companii care castiga bani datorita soft-ului realizat de ei sau au anumite avantaje datorate dezvoltarii software-ului respectiv.


Este legal sa folosesc si sa distribui soft-ul free?

Este perfect legal atat timp cat software-ul free este protejat de o licenta care va permite sa faceti aceste lucruri. Fundatia The Free Software Foundation a creat GNU General Public License - si aproape toate programele din lumea UNIX sunt protejate de aceasta - care garanteaza ca intotdeauna veti avea libertatea de a utiliza si distribui software-ul.


Motive pentru a utiliza soft free in loc de soft comercial

Multe persoane considera calitatea software-ului ca fiind direct proportionala cu pretul acestuia. Din aceasta cauza, multe companii privesc soft-ul free cu multa neincredere. Insa, cea mai mare parte a programelor free sunt de o calitate mai mare decat cele comerciale.
Va veti pune intrebarea: cine scrie programe free? In cele mai multe cazuri, persoane care au nevoie de respectivele programe pentru propriile lor interese, si foarte rar de catre persoane care au fost platite pentru aceasta. Acest fapt determina programatorii sa realizeze soft cat mai potrivit pentru nevoile sale si care sa contina cat mai putine bug-uri. Apropo, deoarece soft-ul este distribuit in format sursa, oricine descopera un bug il poate corecta si poate trimite corectiile sale maintainer-ului (cel care are in grija soft-ul respectiv), si imediat versiunea corectata este facuta publica. Marile companii dezvoltatoare de soft raspund mult mai greu la sugestii si la raportari de bug-uri, chiar daca multi utilizatori depind de corectarea respectivelor erori (poate considera costurile prea mari, sau poate ignora pur si simplu raportarile de bug-uri, cine stie?). Spuneti celor de la Microsoft ca este un bug intr-unul din programele facute de ei, sau ca vreti o facilitate noua. Vor raspunde ca "va fi disponibila in versiunea urmatoare". De cele mai multe ori, cand noua versiune este lansata (dupa cel putin cateva luni), descoperi ca au adaugat o multime de facilitati de care nu ai nevoie, mai putin cea de care ai atata nevoie. Mai multe facilitati, algoritmi mai performanti, sunt mult mai simplu de implementat in cazul software-ului free, iar respectivele modificari pot fi integrate cu usurinta in programe, facandu-le mai bune pentru toata lumea.
In alta ordine de idei, a plati un programator sa faca ceva nu inseamna neaparat ca va scrie soft de calitate. Cand contribui la realizarea unui soft free, nimeni nu te forteaza sa scrii cod. Iti place si ai timp sa scrii ceva cod, il scrii. Nu vrei, nu scrii. Adevarul este ca daca toti coopereaza, toti au de castigat. Nu coopereaza nimeni, nu castiga nimeni.
Disponibilitatea surselor mai genereaza si un alt avantaj: permite altor programatori sa citeasca si sa utilizeze codul sursa. Astfel, ei pot invata din acel cod mai multe decat sa citeasca carti de genul "Invatati C in 21 de zile" de o calitate indoielnica. Nu e nevoie sa "reinventeze roata"; ei pot prelua portiuni din codul care este deja scris si sa le foloseasca pentru propriile nevoi.
Multe companii nu vor sa aiba de-a face cu software free pentru ca isi inchipuie ca nimeni nu le ofera asistenta tehnica. Ar trebui sa ne gandim si la ce fel de asistenta ofera companiile ce produc soft comercial. In general, persoanele care lucreaza in domeniul soft-ului free sunt mult mai deschise decat companiile ce produc si comercializeaza programe proprietare. Daca puneti o intrebare pe o lista de discutii sau cereti ajutorul insusi autorului, in mod sigur cineva va va ajuta cu placere, atat cat ii sta in putere. E posibil chiar sa primiti ajutor din mai multe parti odata! Pe de alta parte, exista si companii care ofera asistenta tehnica pentru soft free.
Ideea e ca nu este neaparat necesar sa mergi pe calea Microsoft-ului si sa dezvolti software proprietar si sa castigi o multime de bani cu el. De fapt, cu cat mai putine companii ar lua calea Microsoft, cu atat ar fi lumea mai buna. Nu vad ce ar putea opri pe cineva sa plateasca un programator sa scrie software, si apoi software-ul sa devina liber distribuibil. Nevoile oamenilor pentru anumite solutii in domeniul soft-ului nu vor disparea doar fiindca soft-ul este liber distribuibil. Exista cateva companii care creaza soft free pentru cei care vor sa-si vada anumite treburi duse pana la capat, si carora nu le pasa daca sursele programelor sunt publice sau nu. Companii cum ar fi Cygnus sau Redhat dovedesc ca asa ceva este posibil.
Companiile uriase precum Microsoft influenteaza mintea oamenilor: ele ii determina pe oameni sa cumpere ceva de care nu au nevoie, nu vor sa-l cumpere (!), dar totusi il vor cumpara. Este o situatie foarte ciudata, dar asa se intampla. Si nici macar nu este vorba de software de calitate; aceste produse sunt cunoscute ca foarte instabile, unele dintre ele chiar foarte proaste. Sa ai cea mai mare companie de soft din lume nu inseamna ca produci cel mai bun software din lume. De ce oare majoritatea celor care traiesc in lumea software-ului free spun ca experienta lor cu soft-ul comercial este ca este aproape intotdeauna ineficient si autoritar? Pe de alta parte, aceste companii cheltuie extrem de mult pentru a realiza soft; de fapt, costa mult mai putin sa creezi software. De ce lucrurile stau asa?

Nu sustin, totusi, ca tot absolut tot software-ul ar trebui sa fie liber distribuibil. Anumite programe nu pot fi free, pur si simplu pentru ca nu pot: de exemplu, un program de contabilitate, care nu va fi scris niciodata de catre cineva doar pentru a se distra si sa faca si sursele publice.
Faptul ca soft-ul este free nu implica nicidecum ca programatorii sa munceasca "pe degeaba" si altii sa profite de munca lor, cum s-ar putea crede la prima vedere. Chiar daca nu se poate vinde software-ul in sine, distributia si oferirea de asistenta tehnica sunt activitati profitabile. Firme ca Redhat dovedesc ca soft-ul free nu este o utopie.



Scris de Dragos Acostachioaie © 1997
Ultima actualizare: 14 Februarie 1997

Va rog trimiteti-mi opiniile dvs.!